Deputatul PSD de Botoşani, Andrei Dolineaschi, a declarat, imediat după adoptarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, că destituirea Guvernului Unugreanu este o victorie a românilor care au ieşit în stradă în lunile ianuarie şi februarie.

„Sunt convins că paralamentarii din arcul guvernamental care s-au alăturat Opoziţiei nu ar fi făcut acest gest dacă la începutul acestui an nu ar fi fost acele proteste spontane ale românilor care au strigat împotriva regimului portocaliu. Este deci victoria românilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an. Parlamentarii Opoziţiei, printre care, cu onoare mă număr şi eu, nu au făcut altceva decât să ducă la îndeplinire această misiune pe care au primit-o din partea alegătorilor”, a declarat vicepreşedintele PSD Botoşani. Pe de altă parte, deputatul social democrat a spus că mai sunt că bătălii care trebuie câştigate în următoarele zile, cea mai importantă fiind aceea de a instala un guvern USL la Palatul Victoria. „Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu nu va ţine cont nici de această dată de majoritatea parlamentară, va trebuie să rămânem uniţi şi să respingem orice încercare a Cotroceniului de a impune un Guvern, împotriva realităţii pe care am văzut-o azi în Parlament”, a mai spus Dolineaschi.