Cursa Tarom, ROT415, Bucureşti – Madrid, s-a întors în deplină siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti la aproximativ 35 de minute de la decolare.

Echipajul cursei a raportat apariţia unui zgomot în timpul procedurilor de decolare, iar comandantul aeronavei , pentru a asigura deplina siguranţă a pasagerilor, a decis preventiv întoarcerea pe Aeroportul Otopeni, conform procedurilor standard.

Aeronava de tipul Boeing 737-300, va intra într-o procedură de control amănunţit înainte de a fi reprogramată la zbor.

Toţi cei 78 de pasageri au fost debarcaţi în aeroport, unde li s-a asigurat asistenţă, ulterior fiind preluaţi de o altă aeronavă, care a decolat la ora 12:10.