O româncă din Italia a încetat din viaţă în cursul zilei de duminică. Aceasta se afla în comă de aproximativ două săptămâni, în urma unui accident de bicicletă produs în Gravedona.

Femeia, în vârstă de 54 de ani, a căzut cu bicicleta luna trecută, s-a rănit grav şi a intrat în comă. Medicii îi anunţaseră deja pe membrii familiei că are slabe şanse de supravieţuire, iar în cursul zilei de duminică a decedat.

Potrivit anchetei deschise în acest caz, românca s-a accidentat singură.