Cea mai scăzută temperatură din ţară a fost înregistrată, vineri dimineaţa, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 25 de grade Celsius.

Potrivit Agerpres, toată noaptea a fost extrem de geroasă, cu temperaturi cuprinse între minus 23 şi minus 24 grade Celsius, iar la ora 4.00 mercurul a coborât până la minus 25 de grade Celsius, potrivit meteorologului de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly.

Vremea se va menţine rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Maximele vor fi cuprinse intre -4 si -8 grade Celsius, iar minimele vor ajunge pana la -20 de grade Celsius in depresiuni.