Bărbatul şi mama lui din Cozieni, Buzău, au fost găsiţi morţi într-un atelier din gospodărie şi într-o cameră a locuinţei. Anchetatorii au stabilit că femeia, cu răni la cap şi gât, a fost ucisă de fiul ei, care apoi s-a spânzurat

Bărbatul a fost găsit spânzurat de către soţia sa care s-a aflat tot timpul acasă, chiar şi în momentul în care a avut loc crima. Femeia a povestit că nu a auzit nimic suspect, deşi se afla foarte aproape de încăperea unde bărbatul şi-a ucis mama. Ea a descoperit cadavrele celor doi când a mers să îşi caute soţul, pentru a-l chema să bea împreună cafeaua de dimineaţă.

“N-am auzit nimic ca altădată când venea şi se certa cu ea”, a spus soţia bărbatului, care şi-ar fi omorât mama în urma unui conflict mai vechi.

Vecinii bătrânei spun că aceasta avea probleme psihice, iar deseori pleca de acasă. De asemenea, vecinii povestesc că bărbatul era liniştit, fiind cel mai cunoscut croitor din zonă. “Ea era bolnavă mintal, o aducea lumea de pe stradă. El cred că s-a îngrozit de atâtea necazuri pe care i le aducea în casă, spărgea geamuri. A făcut o depresie, că el nu era violent, nu se certa cu nimeni. Era un croitor de lux”, a povestit o vecină.