Un morman de gunoaie a fost depozitat, în ultimele luni, în curtea spitalului din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Deşeurile, adunate în urma renovării policlinicii aflate în aceeaşi curte, n-au fost îndepărtate, deşi reprezintă un adevărat focar de infecţie.

De un peisaj şi de un miros îngrozitoare au parte pacienţii spitalului din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău! Un cititor al Libertăţii ne-a trimis pe adresa redacţiei mai multe fotografii cu mormanele de gunoaie care au fost depozitate chiar în curtea unităţii medicale. Deşeurile, adunate în urma renovării unei policlinici care se află în aceeaşi curte, n-au fost duse la groapa de gunoi, chiar dacă lucrările s-au terminat. Oamenii din împrejurimi se plâng că nimeni nu ia măsuri şi că deşeurile le pun în pericol sănătatea, atât lor, cât şi pacienţilor şi personalului medical din spital.