Apreciat în ţară şi peste hotare pentru creaţiile vestimenatre pe care le realizează, designerul Cătălin Botezatu crede că părinţii români nu au bun gust atunci când vine vorba să le cumpere ţinute prichindeilor pe care îi au acasă.

Creatorul de modă a mărturisit, într-un interviu acordat site-ului unica.ro, că a fost tentat să pregătească o linie vestimentară pentru copii, deoarece nu suportă să-i vadă îmbrăcaţi penibil, însă a abandonat proiectul. Motivul? Bote crede că "piaţa nu este pregătită" pentru o linie vestimentară şic şi minimalistă destinată copiilor.
"M-am gândit să pregătesc o linie vestimentară şi pentru copii. Am avut chiar un proiect de acest gen, dar am renunţat la el, deoarece piaţa nu este pregătită pentru aşa ceva. Exista o categorie de oameni care-şi îmbracă micuţii într-un anume fel. Eu, de exemplu, nu aş suporta să îmi văd copiii îmbrăcaţi cu pampoane, cu fundiţe, cu rochiţe roz. Copiii, că sunt fetiţe sau băieţi, ar trebui să fie îmbrăcaţi foarte sec, minimalist, aproape de vestimentaţia părinţilor. Ori părinţii, deocamdată, îşi vor copiii penibilizaţi, cu tot felul de fundiţe. Chiar o admiram în acest sens pe Mihaela Rădulescu pentru că liniile pe care le scoate sunt altfel, sunt foarte şi", a spus Botezatu pentru unica.ro.