Preşedintele Americii Barack Obama vrea să trimită astronauţi pe planeta Marte până în 2030, spunând că speră să fie încă în viaţă când va avea loc această realizare.

Adresându-se comunităţii spaţiale de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, preşedintele Statelor Unite a declarat că nimeni nu este mai determinat decât el să exploreze tainele Universului, iar cercetarea spaţială va avea un buget mai mare cu şase miliarde de dolari în următorii ani.

“Nimeni nu este mai implicat decât mine în privinţa misiunilor cu echipaj. Sunt 100% alături de NASA şi de viitorul său”, a subliniat Obama.

Preşedintele a anunţat astfel primul plan de ajutoare pentru a face “mai uşoară tranziţia”, care include crearea a 10.000 de noi locuri de muncă în următorii doi ani şi o iniţiativă de 30 de milioane de euro pentru regiunea Florida, cunoscută drept Litoralul Spaţiului unde se află şi Cape Canaveral.