Browsing Archive: July, 2011

Pepe a primit de ziua lui 16 volume din Enciclopedia Britanică

Posted by ServereCs on Wednesday, July 20, 2011,

Cântăreţul Pepe şi-a serbat ziua de naştere în compania prietenilor şi cunoscuţilor, iar aceştia i-au făcut tot felul de cadouri mai puţin obişnuite.


Astfel, din partea lui Dan Capatos şi Mircea N. Stoian, Pepe a primit la împlinirea celor 32 de ani o colecţie completă din Enciclopedia Britanică şi anume 16 volume stufoase.

Co-prezentatorul de la "Un show păcătos", Stoian a povestit că la petrecerea aniversară au participat toate numele "bune" ale showbiz-ului, Ogi...


Continue reading ...
 

Alice Iotta: ”Nu am jignit-o pe Simona Sensual. Mi-ar fi dat cu o masă în cap”

Posted by ServereCs on Wednesday, July 20, 2011,

Alice Iotta neagă vehement zvonurile potrivit cărora ea și sora ei, Simona Sensual, se află într-un conflict. Mai mult, focoasa blondă susține că programul încărcat pe care atât ea cât și Simona îl au, nu le permite să se vadă foarte des.


După ce în presă au apărut informații cărora Alice Iotta și-ar fi jignit sora, aceasta a ținut să precizeze că nu avea acum să facă acest lucru, mai ales că pe Simona Sensual nu a mai văzut-o de la Paște.

"Este o inepție. ...

Continue reading ...
 

Barack Obama trimite astronauţi pe Marte

Posted by ServereCs on Tuesday, July 12, 2011,

Preşedintele Americii Barack Obama vrea să trimită astronauţi pe planeta Marte până în 2030, spunând că speră să fie încă în viaţă când va avea loc această realizare.

Adresându-se comunităţii spaţiale de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, preşedintele Statelor Unite a declarat că nimeni nu este mai determinat decât el să exploreze tainele Universului, iar cercetarea spaţială va avea un buget mai mare cu şase miliarde de dolari în următorii ani.

...

Continue reading ...
 

Video | Paulo David Amorim, “băiatul magnet” din Brazilia. Vezi de ce a fost numit așa!

Posted by ServereCs on Tuesday, July 12, 2011,

Un băiat de 11 ani din Brazilia a uimit întreaga lume, după ce pe Internet a apărut o înregistrare în care acesta poate fi văzut în timp ce atrage cu corpul său obiectele de metal, ca și cum ar fi un magnet.

Paulo David Amorim, din statul Rio Grande do Norte, poate ține pe corp linguri, foarfece și chiar oale de metal.

Magnetismul băiatului a fost descoperit de tatăl său care, la un moment dat, l-a rugat să-i aducă un cuţit şi o furculiţă şi a observat că acest...


Continue reading ...
 

Foto | Am fost "acasă" la Nea Mărin miliardar!

Posted by ServereCs on Tuesday, July 5, 2011,
La peste 30 de ani de la turnarea peliculei "Nea Mărin Miliardar", Libertatea a pătruns în apartamentul unde s-a realizat cea mai mare parte a filmărilor. Paturile imense, tapiseriile scumpe şi mobila stil care i-au făcut pe români să viseze la o viaţă plină de lux occidental sunt încă în perfectă stare la etajul 19 al Hotelului Intercontinental din Capitală.

Libertatea a pătruns în luxosul apartament unde s-au realizat filmările super-producţiei de la finele anilor ...
Continue reading ...
 

Accident rutier la Iaşi: un taxi a lovit o ambulanţă

Posted by ServereCs on Tuesday, July 5, 2011,
O ambulanţă care transporta o pacientă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a fost lovită de un taxi într-o intersecţie din centrul oraşului, sâmbătă. Singura persoană rănită a fost şoferul ambulanţei.

Ambulanţa, care avea semnalele acustice pornite, a intrat într-o intersecţie din centrul Iaşului, având culoarea roşie la semafor. Un taxi care a respectat culoarea verde, nu a observat ambulanţa şi a lovit-o din plin.

Şoferul ambulanţei a fost rănit în acci...
Continue reading ...
 
 

Categories

This free website was made using Yola.

No HTML skills required. Build your website in minutes.

Go to www.yola.com and sign up today!

Make a free website with Yola