Alina Puşcaş, protagonista din telenovela “Narcisa Sălbatică” de la Antena 1 se pregăteşte să facă marele pas şi se visează mămică. Între vedetă şi Viktor, iubitul ei a fost dragoste la prima vedere. În ceea ce priveşte locaţia nunţii, cei doi îndrăgostiţi sunt încă nehotărâţi: să fie România, Germania sau poate o ţară exotică.“Pe iubitul meu îl cheamă Viktor, are 30 de ani, este cetăţean german şi trăieşte de peste şase ani în România. Viktor m-a cerut deja în căsătorie şi urmează să stabilim unde vom face pasul: România, Germania sau poate într-o ţară exotică. Peste cinci ani mă văd foarte fericită, cu cel puţin un copilaş şi cu spiritul foarte tânar”, a declarat “Narcisa Sălbatică”, într-un interviu oferit ziarului Ring.

Cu toate că a apărut dezbrăcată în serial, Alina Puşcaş nu ar accepta să pozeze într-o revistă dedicată sexului puternic: “Am acceptat să apar seminud atâta timp cât imaginile care vor apărea în serial nu sunt de natură vulgară. Deşi poate nu par, din cauza acelei scene de bătaie din închisoare, chiar m-aş considera o persoană pudică. Dacă este vorba despre o revistă în care ar trebui să apar nud, cu siguranţă nu aş poza.”